Băsescu s-a întâlnit, la restaurant, cu liderii PMP după mitingul anti-acciza lui Ponta

Băsescu s-a întâlnit, la restaurant, cu liderii PMP după mitingul anti-acciza lui Ponta
Publicat: 16/03/2014, 10:48
Actualizat: 03/04/2019, 08:42

„Băsescu și Adrian Papahagi, după mitingul Mișcării Populare”, a notat Preda lângă această fotografie, în care poate fi văzut și Theodor Paleologu, cadrul fiind acela al unui restaurant.

„Adevăratul lux: un europarlamentar ca fotograf „, a comentat Adrian Papahagi, la puțin timp după ce a fost postată această imagine. „Lăsați speculațiile. Ne-am strâns mâna cu mare simpatie și căldură, ca de-obicei”, a mai scris Papahagi, răspunzând unora dintre cei care au postat la rândul lor comentarii pe pagina de Facebook a lui Preda.

Partidul Mișcarea Populară a organizat, sâmbătă, în Capitală, un protest față de introducerea accizei suplimentare la combustibil, mitingul din Piața George Enescu, la care au luat cuvântul reprezentanți ai PMP și ai Fundației Mișcarea Populară, continuând cu un marș până în Piața Victoriei, în fața sediului Guvernului.

Între cei care au urcat pe scena amenajată în Piața George Enescu s-au numărat Eugen Tomac, Elena Udrea, Cristian Preda, Marian Preda, Daniel Funeriu, Teodor Baconschi, Theodor Paleologu, Gheorghe Ștefan, Florin Popescu, Adrian Papahagi.

Președintele Traian Băsescu a semnat, vineri, în zona Eroilor, la unul din corturile de campanie ale PMP, petiția pentru respingerea taxei suplimentare la carburant pe care Guvernul dorește să o introducă. El a spus că a promis că va semna petiția PMP împotriva taxei suplimentare la carburant, dar nu va participa la mitingul pe această temă organizat sâmbătă de PMP.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...